Vara asta
- Nu ne-am vãzut de câţiva ani,dar iatã cã ai venit, odatã cu sfârşitul verii, a rostit învãţãtorul,dar fãrã urmã de reproş în glas.
- Vara asta este la fel cã altele- i-a rãspuns discipolul. Şi în vara asta, atunci când vin ploile, vine şi o zi, o sãptãmâna,poate o luna, când nu mã mai pot împaca cu mine. Nu mã regãsesc, tot ce am fãcut, am gândit sau am simţit îmi pare gãunos, bolnav. Atunci mã gândesc la ţine, vreau sã sã-ţi ascult sfatul, sã-mi luminezi calea, dar pânã acum n-am gãsit calea spre ţine.Ştiu tot ce am greşit şi mai ştiu cã-mi vei spune cã nimic nu se mai poate schimba, cã nimic nu se întoarce. Alţii ar vrea sã li se dea o nouã şansã, sã aibã un nou început, crezând cã pot repara un rãu fãcut, pot sã sarã peste o perioadã pe care o detestã, pot ocoli unele întâmplãri pe care le vor şterse din memorie şi astfel sã devinã ceva ce nu sunt, ceva ce ar fi vrut sã fie, dar tu îmi vei spune cã asta nu este posibil. Aşa cã eu nici nu vreau toate acestea şi nu doar din simplul motiv cã nici nu s-ar putea, ci dintr-o înţelegere a tot ce este şi trece. Aşa îmi gãsesc iarãşi liniştea, pânã la urmãtoarea furtunã care vine sã mã rãvãşeascã
- Atunci, de ce ai venit, dacã înţelegi cã nu poţi schimba nimic din ce ai fãcut?
-Este adevãrat cã mã rãscolesc toate poruncile şi jurãmintele pe care le-am încãlcat, mã gândesc la toate relele pe care le-am fãcut sau gândit, la toţi oamenii ale cãror aşteptãri le-am înşelat şi mã biciuiesc repetand:
"Am minţit pe cel ce-mi spunea adevãrul.
Am înşelat pe cel care-mi era loial
L-am fãcut sã suferã pe cel care încerca sã-mi aline durerea
L-am fãcut sã creadã în mine pe cel pe care ştiam cã am sã-l pãrãsesc
Am pãrãsit pe cel care avea nevoie de sprijinul meu
Am furat de la cel care-mi dãruia
Am întors spatele celui care-mi cerea ajutor".
Iar dacã, pe lângã toate astea, am iubit pe cineva care nu mã dorea, atunci asta va fi fost cel mai mic rãu dintre rele, ar fi fost chiar cã o penitenţã, pe care nici mãcar n-am apreciat-o.
Dacã toate astea ar fi fost undeva în afarã mea, dacã nu eu le-aş fi fãcut, poate cã şi eu puteam sã spun, precum statuia lui Michelangelo :
"Mi-e somnul preţios şi-mi pare bine
Cã piatrã sunt şi-am simţuri adormite
Cât timp în juru-mi e doar crimã şi ruşine,
Nu mã trezi. Vorbeşte pe şoptite."
Dar eu am participat la toate astea, ba chiar le-am creat, aşa cã nu-mi rãmâne altceva decât sã aştept. Sã aştept viitoarea furtunã din mine ştiind cã va veni şi ziua când totul se va sfârşi.Deşi ştiu cã aşa merg lucrurile, nu înţeleg şi de ce.
-Toate acestea aparţin omului- a rãspuns învãţãtorul. Aproape toţi oamenii au înfãptuit cele spuse de ţine, unii chiar mai multe. Faptul cã îţi asumi toate acestea şi, poate, le pui în balanţã cu alte lucruri mai bune pe care le-ai fãcut conteazã, nu pentru cã vei putea vreodatã sã ştergi mãcar unul dintre relele fãptuite, sau sã consideri cã ai plãtit în vreun fel,ci pentru cã doar aşa vei ajunge sã-ţi cunoşţi propriul suflet. Trebuie sã ajungi la aceasta cunoaştere înţelegând şi faptul cã nouã oamenilor ne-a fost dat timpul, cu al sau trecut, prezent şi viitor, iar noi nu suntem stãpâni decât, vremelnic, pe prezent, pe clipa care trece devenind trecut,pe care nu-l mai putem controla, spre un viitor care, de asemenea, nu-l putem cunoaşte.
Paul Spânu
