În sens etimologic , cuvântul de-nnoire
E-ntru savanţi un termen ades controversat ,
El rezultând , zic unii , din Bog (Dumnezeire) ,
Urmat de-acel Boteazã , cu sens de Creştinat !
Din contrã , spun aceia ce vor romanizare ,
Expresia se leagã de apã şi botez ,
Repudiind tendinţa de-aleasã slavizare
Ce-a invadat românul din fiinţã pânã-n crez
Şi ne-a fãcut în lume sã fim crezuţi oleacã
Aparţinând de firea şi de poporul rus
Prin scriere şi limbã , dar şi prin tot ce pleacã
Din comportarea noastrã , distinctã de apus !
Oricare variantã am lua-o-acum de bunã ,
Noi ştim cã Boboteaza înseamnã-un vis frumos !
Cã e fãcutã ziua , ori doar prin nopţi cu lunã ,
Ea ne ridicã-n slavã , alãturi de Hristos ,
Menindu-ne o viaţã ursitã sã-şi ia zborul
Spre cinste şi credinţã , aşa cum ne-am propus
Şi cum ne-A predicat-o din veci Botezãtorul
Ce A sfinţit cu apã Botezul lui Iisus !