Din când în când , şi Dumnezeu vorbeşte
Cu munţii , marea şi cu tot ce vrea ,
El adunând cu Milã , Creştineşte ,
Toţi suferinzii-aflaţi în Calea Sa ,
Aflând astfel şi pãsurile vieţii
Ce n-ar putea nicicum sporovãi !
Alungã-atunci cu toţi izul tristeţii ,
Şi mai petrec şi Ei , o nouã zi ,
Sau , de ce nu , o noapte de minune ,
Ce mai încântã-un suflet oropsit ,
Spunând poveşti , sau alinând pe bune ,
Vreun mic necaz , ori plâns deosebit !
