Când Soarele rãsare …
Când Soarele rãsare , nu prea-I mai simţi minunea ,
Cãci e-o obişnuinţã sã-L vezi în orice zi !
Te iei cu COTIDIANUL , îmbrãţişând GENUNEA ,
Uitând de tot ce-i vrednic din timpul ce-ar veni
Şi ar aduce , iatã , cu sine , lucruri Sfinte
Pe care toatã lumea , din trudã , le-a uitat !
De frumuseţi de-o clipã , nu-ţi mai aduci aminte ,
Iar Flacãra Iubirii , ţi-e factor demodat ,
Lãsat , în consecinţã , prin lada cea de zestre ,
Urmaşilor , sã fie CADOU DE ZIUA LOR !
Când Soarele rãsare , din nou , pe la ferestre ,
Mai uitã-te române la El , cu drag şi Dor …
… Şi binecuvânteazã şi Haru-I cãlãtor !
|
