Sã dai cu-alean iubitei , pe-ascunse , un sãrut ,
(Şi mai ales când doamna îţi este chiar soţie ,)
E-un mod Divin de-a-ţi face şi traiul mai plãcut
Şi pensionarea , tandrã şi dragã pe vecie ,
Ştiind cã ţii de mânã , o fiinţã ce-i a ta ,
Şi te iubeşte sincer în scurta ta trãire !
Pãşeşti cu Dânsa-n viaţã pe cãi ce te-ar priva
De chin , necaz , tristeţe , ori grea nefericire ,
Iar la sfârşit , cu-Aceasta , putea-vei fi primit
În Lumea minunatã a Raiului cel Veşnic ,
Unde un Domn al Pãcii zâmbi-vã-va-nmiit
Cu-o Mântuire-a vieţii şi cu-o Luminã-n Sfeşnic !
