Merg pe nisip , neştiind care mi-e ţelul !
Pãşesc uşor , uitându-mã-ngrijat
Sã nu lovesc preaneatent castelul
Ce mi se-aratã-n drumul de urmat !
Mã-opresc un pic în grea curiozitate !
Sunt peste tot creneluri înspre cer ,
Vestind donjonuri mândre şi palate
Clãdite pe suportul efemer
Pe care calc cu fricã şi visare ,
Pãzind a nu strica ceva frumos !
Mi-e calea presãratã cãtre mare
Cu sute de clãdiri în stil curios ,
Fãcute însã parcã sã adaste-n
Destinul meu de simplu cãlãtor
Pe plaje infinite şi nefaste
Ce însoţesc trãirea tuturor !
Le ocolesc ! Încet şi cu migalã !
N-aş vrea sã tot distrug un lucru bun !
Mai calc un pic vreun pod clãdit cu falã ,
Ori mai strivesc vreo poartã de nebun !
Mã doare-atunci şi mã opresc cu milã
Sã dreg cumva cel colţ denaturat ,
Atins de umbra-mi durã şi ostilã
Ce a trecut prin loc de necãlcat ,
Plecând apoi cu jale mai departe ,
Spre-o mare care parcã s-a sucit ,
Fugind de-un om ce-o cãuta aparte
Pe un nisip nesigur la pãşit !
Mi-e drumul lung şi calea şerpuitã !
Mã doare cã nu pot sã merg mai drept !
Dar ocolesc splendoarea nesfârşitã
Umblând uşor , ca omul înţelept
Ce n-ar dori , acum , când nu mai are
Decât doi paşi spre ţelul propriu-zis ,
Sã calce-un loc de artã în picioare ,
Plângându-l la trezirea sa din vis !
