De ce-o fi lumea asta atât de încruntatã ?
De ce e violenţa adusã-n rang de sfânt ?
De ce vedem oriunde o necivilizatã
Purtare-n societate , pe-un pieritor Pãmânt ?
De ce ne batem singuri atâtea cuie-n talpã ,
Când traiu-n siguranţã ajunge pentru toţi ?
De ce viclean ni-e gândul precum şi vorba calpã ,
Iar fapta ne e datã de ticãloşi şi hoţi ?
O , Doamne , parcã totul ni-e îndesat cu parul
În mintea fãrã sensuri şi fãrã de iubiri !
În rãutate , sigur , ne-am descãrcat amarul ,
Uitând de libertate , de Har şi fericiri ,
În loc sã fim aproape de Îngeri şi de Tine
Aşa cum din vechime ne-am tot obişnuit ,
Plecând pe drumul vieţii , îndepãrtaţi de bine ,
Spre-a ne-ntreba şi astãzi : -De ce Te-am pãrãsit ?
