Minunea mea o, Doamnã, e-un vis de Mai, pe bune!
N-am cum sã-nşir deodatã , atâtea efuziuni !
Din iarnã pânã-n toamnã , idilic pot a spune
Cã din smerite gânduri îţi împletesc cununi ,
Punându-le pe toate pe fruntea ta seninã ,
Iubindu-te-n pasiune , la fel ca la-nceput ,
Când te pictam în minte prin umbre de grãdinã
Şi întregeam ansamblul cu un imens sãrut !
Nu mai suntem , desigur , prea tineri de-astãdatã
Şi nici prea în putere sã mai zburdãm puţin !
Dar dragostea ne este de-a pururea curatã
Şi dorul ne mai cheamã la un pahar cu vin ,
Sau chiar la o plimbare , ştiu eu ? Sub clar de lunã
Când stelele ne-aratã un drum cu Har nespus ,
Zâmbind în urma noastrã şi dându-ne arvunã
Spre-o binecuvântare de Îngeri şi Iisus !
