S-a-ntunecat pe-afarã în linişte şi pace!
Doar câinii-ncet mai latrã prin curţi pe apucat!
O stea pe cer se-aratã printre sclipiri stângace
Spre-a lumina cãrarea pe timp de înnoptat!
În Grota cea umilã se-aprinde-un foc agale!
Sunt doi Drumeţi de vazã , pierduţi şi obosiţi
Ce-şi cautã sãlaşul prin staul de-animale
Nãscând pe Pruncul Vieţii , ca oamenii smeriţi ,
Doar încropind în pripã un loc de adãstare
Întru odihna Celei ce-A fost ursitã-n vis
Sã fie Maica Lumii şi sfântã alinare
Spre omul de credinţã şi sufletul deschis!
Se-aude lin un zgomot , visarea ca s-o strice
Şi uşa grea din lemne se-mpinge nevãzut!
În Peşterã se-aratã vreo Trei Pãstori ferice
Cerând încuviinţare sã vadã-un Nou Nãscut ,
Intrând cu grea ferire şi-ngenunchiind cu milã
În faţa unui leagãn ce poartã-n sânul lui
Pe Salvatorul Lumii şi Fiinţa cea Umilã
Ce azi e-o cãlãuzã prin drumul orişicui!
Îşi scot pãstorii cuşma şi-n sfântã bucurie
Cel mai bãtrân întinde cununa din suman ,
Rostind cu voce gravã ca toţi din jur sã ştie :
-Ni s-a vestit de-un Înger pe când eram în lan
Cã-n seara asta , iatã , ni s-A nãscut în pace
Acela ce din Ceruri de mult ne-a fost ursit!
Venit-am toţi cu gândul , din flori şi ram a face
Coroanã minunatã spre Cel ce ni-e Menit ,
Înlocuind doar vorba ce-o ştim de altãdatã
Cã oile-s o turmã , iar noi pãstorii lor ,
Cu gândul şi credinţa în Pruncul fãrã patã ,
Aflând cã-I suntem turma , iar El ne e pãstor!
