Se însereazã-n grabã şi strada-i lunecoasã !
Luminile-s aprinse şi totu-i liniştit ,
Iar eu sunt astãzi singur şi-aştept s-ajung acasã
Ca un pribeag ce-şi catã limanul hãrãzit !
Nu-i nimeni împrejuru-mi şi totul e-ncântare
Iar paşii mi se-afundã-n zãpadã , neştiut !
Aş vrea sã simt deodatã prin nãri aerul tare
Al nopţilor de iarnã din anii ce-au trecut !
Şi drumu-mi se deschide mai larg ca niciodatã
Iar gândul mã îndeamnã povestea sã-i ascult !
M-aşez uşor pe-o bancã , în parcul de-altãdatã
Şi-mi depãn amintirea din veacul de demult !
Mi-aduc mereu aminte de casa pãrinteascã ,
De focul care-n sobã ardea mângâietor ,
De mama ce ne spune Minunea Îngereascã
Cititã dintr-o carte cu nume-mbietor ,
Şi-mi amintesc povestea rostitã dintr-o datã ,
A unui Prunc ferice , nãscut în veac suprem ,
Din Duhul Nemuririi şi Maica Preacuratã
În Ieslea cea smeritã de lângã Betleem !
Îmi vin în minte iarãşi cuvintele în sine
Rostite chiar de Magii sosiţi din Rãsãrit ,
Ce-n Peştera Minunii venit-au sã se-nchine
Lui Dumnezeu cel paşnic şi Pruncului iubit !
Venit-au şi Pãstorii , ce-au împletit cununã
Din flori şi gânduri bune , spre Locul lãudat ,
Ducând veşminte groase , pe Domnul ca sã punã
Şi-a se-nchina şi Dânşii la noul Împãrat !
Toţi Îngerii din Ceruri , venit-au cu candoare
Sã cânte-acel miracol , de Duhul hãrãzit ,
Dansând cu bucurie , ţinând în mânã-o floare ,
Spre a-i ura din suflet un sincer bun venit !
Iar Steaua cãlãtoare stãtea deasupra serii
S-arate Calea Vie la cei încrezãtori ,
Cãlãuzind în tainã Lumina privegherii
Vãzutã-n Ieslea Sfântã , de drept închinãtori !
Era o searã vie , cãci lumea se schimbase
Iar Tatãl cel din Ceruri , zâmbind cu-adevãrat ,
Se bucura şi Dânsul cãci în sfârşit aflase
Pe Fiul sãu ferice , nãscut cu-adevãrat !
În palida luminã a focului de paie
Iisus dormea-ntr-un leagãn de Iosif întocmit ,
Având în juru-I pãturi din lâna de la oaie ,
Fiind de dobitoace cu dragoste-ncãlzit ,
Şi toatã lumea-aceea din mândra adunare
Privea acum cu râvnã la Pruncul visãtor ,
Reprezentând Speranţa-ntr-o lume viitoare ,
Vegheatã prin Iubire de-un Domn ocrotitor ! …
Dar visu-mi se destramã prin negura-nserãrii ,
În care mama-nchide şi cartea de poveşti
Şi ne sãrutã tandru , lãsându-ne visãrii ,
Pãziţi în somnul dulce de Îngerii Cereşti ,
Iar noi , simţind cãldura din soba cea fierbinte
Şi îmbiaţi de gândul la Bunul Dumnezeu ,
Mai adormeam oleacã , purtaţi de Cele Sfinte ,
Şi aşteptând pe Moşul cu sacul lui cel greu !
Un fulg de nea se-aşeazã pe-obrazu-mi, fãrã milã
Şi mã trezesc din gândul ce astãzi m-a cuprins !
Mi-e frig şi-mi strâng fularul pe haina cea umilã
Şi-mi pun cãciula asprã pe capul proaspãt nins !
O iau încet pe cale , sperând s-ajung acasã ,
Deşi o amintire mã-ndeamnã la visat !
Merg totuşi înainte ! De frig acum nu-mi pasã ,
Cãci gându-mi este iarãşi mai bun şi mai curat !
