De ce nu-I spunem Maicii ce ne doare
Atunci când norii negri ne-nconjor ?
De ce lãsãm amarul sã-mpresoare
Un suflet plin de lacrimi şi de dor ?
De ce nu mai urcãm purtaţi de vise
Spre Doamna Vieţii ce ne-a mângâiat ?
De ce-apãsãm pe clanţe-n uşi închise ,
Sperând sã rezolvãm un chin uitat ?
De ce ne amintim de Maica Sfântã
Doar când ni-e trupul prins în chingi de fier ?
De ce doar când teroarea ne-nspãimântã
Ne ridicãm privirea cãtre Cer ?
Salvarea-n toate-acestea ni se-aratã
Din Raiul primitor şi-nmiresmat ,
Atunci când , iatã , Maica Preacuratã ,
Ne-ncurajeazã-n tot ce nu ni-e dat ,
Zicând cu dor şi milã infinitã ,
Cu glasul Ei ce-n veci nu s-ar uita :
-Voi , cei cuprinşi de viaţa rãstignitã ,
Veniţi Aici , şi Vã Voi Ajuta !
