În faţa mea se-aşterne oceanul vast şi rece ,
Cu valuri mari , dar line , spãrgându-se-n fiori !
Un vânt uşor mã-ndeamnã adesea a petrece
O zi , o sãptãmânã , o lunã dacã trece ,
Sau chiar mai mult pe stânca ce stau de-atâtea ori !
Mã uit la-albastrul zãrii ! Aştept un Soare straşnic
Sã se înalţe iarãşi pe-un orizont ştiut !
Doar pescãruşii vieţii , plutesc în chiot vajnic
Pe luciul inefabil , dând iluzor şi paşnic
Acelor ape line , un alintat sãrut !
O pulbere de raze se oglindeşte-n unde !
Sclipiri de diamante mã-nvãluie-n decor !
Aş vrea sã sar deodatã-n tãriile afunde ,
Sã-înot prin valul sorţii ce astãzi m-ar ascunde
De-o lume ce uitat-a de dragoste şi dor !
Şi totuşi , stau pe stâncã ! Mi-e visul nebunatic ,
Iar liniştea , adâncã precum oceanul greu !
Mã simt cumva-n gândire un om profund acvatic ,
Cu branhii , aripioare şi solzi fixaţi cromatic
Pe-albastrul fãrã nume , creat de Dumnezeu ,
Putând la o adicã , sã-mi integrez alene
Fiinţa într-un mediu de contemplãri şi vis ,
Mergând şi eu cu milã , alãturi de balene ,
De sepii cãlãtoare şi peşti , pe cãi perene ,
Prin ape-nvolburate , direct în Paradis !
