O frunzã cãzutã pe margini de-alei ,
Îşi spuse alene , în gându-i , cu jale :
-Ce bine trãit-am prin ramuri de tei
Când vântul mã lua-n legãnãri triumfale !
Eram doar acasã , foşnind pe un ram
Ce nu mã lãsa sã mã duc prea departe !
Acum zac pe jos ca un suflet de-un gram
Purtat fãrã noimã pe drumuri deşarte !
Îi spuse din Ceruri un Glas visãtor :
-Nu-ţi plânge trecutul cu lacrimi amare !
Te bucurã-n fine de mersu-ţi uşor
Pe drumul ce duce spre lumi de-alinare !
De cazi la pãmânt , nu-i ceva de speriat !
Oricine avea-va prin timp a ta soartã !
Priveşte în zboru-ţi un cer minunat
Ca fiinţã ce ştie cã nu este moartã ,
Urcând ca oricare , în Raiul Promis
Cu-ncredere-n sine şi-n Domnul Iubirii ,
Cãci El strânge-n braţe şi-o frunzã , precis ,
Şi-un pom de pe-alee , sortit nemuririi !
