Ajunserãm încet , cu pas spãşit ,
În Joia ce-a rãmas nemuritoare !
Am mai trecut o zi spre infinit
Şi-o nouã şi frumoasã încercare
De-a ne gãsi un suflet pãcãtos
Şi-a-l readuce iarãşi la credinţã
În Sãptãmâna Mare , cu folos
Pentru iubire , cinste şi conştiinţã !
Ne-aflãm cumva pe Muntele Sion
Ce strãjuieşte azi Ierusalimul ,
Într-o-ncãpere ca un mic donjon ,
Unind cu slavã pacea şi sublimul ,
Vãzând uimiţi un Domn ce-n sânul ei
Îşi spalã ucenicii pe picioare ,
Lãsând spre veşnicie-un obicei
Şi-o pildã de-nvãţat , nemuritoare !
El luã puţin din pâinea dinapoi
Şi Mulţumind , o frânse , dãruind-o !
<-Ci luaţi , mâncaţi cu toţi> mai spuse-apoi
Spre-Apostolii din jur cu drag jertfind-o ,
