De la pãmânt la Ceruri , e-o cale foarte lungã
Ce nu-i parcursã sigur de-un suflet , prea uşor !
Nu-i de gândit deci fizic o viaţã sã-ţi ajungã
Spre a gãsi prin slavã vreun loc izbãvitor ,
Râvnit cu-nfrigurare de fiecare datã
Când simţi cã vrei frenetic sã zbori în lumi de vis ,
Lãsând în urmã-ţi chinul , nevoia de-altãdatã
Sau lacrima pierdutã pe-un colţ de manuscris !
Când urci chitit spre stele , eşti novã sclipitoare !
Lumina-ţi variazã în funcţie de drum !
La fel ca-n traiul schimnic , uitat în depãrtare ,
Cu-o clipã mai-nainte nu simţi ce simţi acum ,
Purtat de întristare într-o secundã fadã
Şi-apoi urcat de soartã pe culmi de negândit ,
Atras în disperare , sau pus fãrã tãgadã
Din nou într-o posturã de suflet împlinit !
Şi-acolo sus , în Ceruri , vei fi-n dificultate !
Vei şti cã-o viaţã nouã se-aratã de-mprumut !
Dori-vei deopotrivã o continuitate
Între cea de pe vremuri şi cea care-a-nceput ,
Dar sigur constata-vei , de-ar fi sã mergi cu milã
Prin traiul enigmatic ajuns la apogeu ,
Cã-ţi poţi schimba Acolo , natura cea umilã
Cu cea repartizatã de Bunul Dumnezeu !
