Sã scrii despre iubire , când lumea e pe ducã ,
E-o mare realizare de la un om modest
Ce sperã cu candoare vreun zâmbet sã aducã
Pe faţa unor oameni , cu trai mai indigest ,
Ori sã mai dãruiascã cea linişte fireascã
Unor bolnavi de viruşi nãscuţi din minţi candrii
Şi-mprãştiaţi cu voie spre fiinţa Îngereascã
Sfinţitã-atunci odatã , cam prin a Şasea Zi !
Sã scrii despre iubire ! În astã societate ?
E ca şi cum ai face o pâine , de dement ,
Când fumul de la bombe profund atomizate
Împrãştie morminte pe-un glob incandescent ,
Ori ai sãdi-n grãdinã o floare prematurã ,
Dar ai uda-o-n fine cu apã de izvor
Prea otrãvitã sadic cu nori de cianurã
Ce-aduc ades sfârşitul oricãrui muritor !
Mai ştim ce e iubirea ? Cunoaştem fiinţa purã
Lãsatã spre trãire de-un Domn Prealuminat ?
Ori ne lansãm amarnic pornirile de urã
Asupra unui mediu arid şi poluat ?
Când toatã vieţuirea se-ndreaptã spre cãdere ,
E bine sã cunoaştem vreun om mai liniştit
Ce lasã azi deoparte mormanul de durere
Impus cu frenezie de-un lider ipocrit
Ce-ar vrea cu nerãbdare sã scape cu-ndârjire
De cel ce pare astãzi a fi fãr de folos ,
De robul ce-l streseazã , poetul de iubire ,
Ori care-n viaţã e pururi de prisos !
