Îngãduie-mi , de vrei , preabunã doamnã ,
Sã-ţi mai dedic sfios un mic poem !
Te-am cunoscut demult , în zi de toamnã ,
Tu fiind un crin , iar eu , un tip boem !
Ne-am întâlnit mereu pe-aceeaşi cale ,
Mergând în paralel cu pas tãcut ,
Eu , cavaler , încãtuşat în zale ,
Tu , cu tulpina-ntr-un ghiveci de lut
Constrânşi cumva la greaua penitenţã
A celor ce cu drag se fâstâcesc
Şi nu prea ştiu , în scurta existenţã
Sã-şi spunã cu-ndurare , <-Te iubesc !>
Am stat în umbra-ţi dulce-o viaţã-ntreagã !
Nici eu n-am fost fãcut sã-ţi spun ceva ,
Nici fiinţa ta , pe punctul sã-nţeleagã
O dragoste pierdutã pe-undeva ,
Hãlãduind naivi o bunã parte
Din traiul prea blazat şi trecãtor ,
Eu , suferind de-amor în mod aparte ,
Tu , doar oftând prin nopţile de dor !
