Magia mea de iarnã începe cu-o ninsoare ,
Un viscol de poveste şi-un frig de zile mari !
În casa povârnitã , stãm lângã foc , cu-ardoare
Înghesuiţi în pãturi , printre pereţi murdari ,
Cei cinci copii ai tatei ce-ncearcã-n neputinţã
Sã facã rost de-o pâine , spre-a ne hrãni pe toţi ,
Muncind , nãimit cu ziua , când la vreo cunoştinţã ,
Când luat pe şantiere , cu vreun cãruţ pe roţi !
Pe mama n-am vãzut-o de când eram de-o şchioapã,
Plecatã fiind în lume , sau sus , la Dumnezeu !
Nu ştiu de mai trãieşte , ori , aşezatã-n groapã
Ne mai vegheazã visul de-a fi cu ea mereu ,
Dar parcã , de departe , de-acolo unde este ,
O simt , ocrotitoare prin gându-i preacurat ,
Zâmbindu-ne o clipã prin unica poveste
Cititã-n nopţi de tihnã de tata câteodat !
Ne este foame-oleacã ! N-am mai mâncat pesemne
De ieri , de dupã-amiazã , când a venit la noi
Un om ce dãruit-a o pâine , nişte lemne
Şi haine vechi ce-mbracã în iarnã pe cei goi ,
În mulţumirea noastrã spre cel de-ajutorare
Ce şi-a fãcut pomanã cu-un dar binevenit !
Dar azi , prin şase fiinţe lipsite de mâncare
Un vânt de lipsuri bate cu zel nestãpânit ,
Fãcându-l iar pe tata sã-şi caute de treabã
Printre vecini mai darnici ce s-ar milostivi
Sã-i dea ceva de lucru acelui ce-i întreabã
De-o slujbã cât de micã ce astãzi s-ar ivi !
Eu însã sunt mai mare şi pot la o adicã
Sã plec de unul singur în târgu-ndepãrtat ,
Spre-a face rost de-o pâine sau varzã mititicã
De la vreun om ce-aruncã mâncarea pe-nserat ,
Ori , cine ştie , poate , cuiva îi va fi milã
De un copil zãnatic în zdrenţe colindând ,
Spre-a-l pune azi sã care , şi-a arunca în silã
Vreun ban de-ndatorare spre dânsul vrând-nevrând !
Ajung fãrã speranţã , mergând cu şovãire
În marea ameţealã din Târgul de Crãciun !
O , Doamne , ce visare şi câtã fericire
Mã-mbatã cu ghirlande prin Noaptea de Ajun ,
Câte lumini astrale şi case colorate
Mã-ntâmpinã agale în drumul meu spre Cer !
Ce iz de turtã dulce şi prãjituri glasate
Mi-alungã soarta tristã şi traiul auster ,
Fãcându-mã deodatã sã uit de toate cele
Şi sã mã-apropii iute de primul galantar
Spre-a urmãri de-aproape o stea cu pãtrãţele
De zahar şi cacao , dispuse arbitrar ,
O prãjiturã sacrã ce mã îmbie-ntruna
S-o iau cu mine-acasã spre-a o-mpãrţi uşor
Cu fraţii şi cu tata , spre-a alunga furtuna
Iscata iar în foamea din calea tuturor !
Ştiam cã nu e bine sã furi ! Nici chiar mâncare !
Cã Dumnezeu nu iartã asemenea pãcat !
Mai cunoşteam de-asemeni cã-n fund de buzunare
Nu am nicio leţcaie s-o dau de cumpãrat
Şi totuşi , necuratul mã îmboldeşte iarã-n
Ispita ce nu iartã pe nimeni dintre noi !
Pândesc moment prielnic când nimeni nu-i pe-afarã
Şi-nşfac cu-nfiorare minunea cea de soi ,
Bãgând-o cu iuţealã în sacul plin de scame
Purtat de mine-n mânã , ca loc de adunat ,
Fugind cu disperare prin standuri şi reclame
Spre-a nu mã lua vreunul drept hoţ învederat !
Mã-aştept cumva cu groazã sã fiu bãtut de-acela
Preapãgubit de mine în ceasu-acesta rãu !
Şi totuşi , nu e nimeni sã-arate cu umbrela
Un fur silit de soartã sã se arunce-n hãu
Pentru o prãjiturã mai bunã decât toate ,
Ce s-a ivit în cale-i când nu s-a aşteptat !
Mã liniştesc la gândul cã-n ziua asta poate
Sã duc şi eu acasã fãrâma de mâncat ,
Fãcând sã doarmã-n pace cinci guri înfometate ,
Mãcar pânã-n lumina celei de-a doua zi !
O iau încet spre casã , uitându-mã în spate
Sã vãd dacã mai vine vreun ins ce m-ar zãri ,
Dar mã împiedic iatã , mergând tot înainte ,
De-un portofel , se pare , pierdut de cineva !
Mã-aplec cuprins de fricã şi-l iau cu luare-aminte ,
Simţind o grea nãpastã ivitã-n calea mea ,
Vãzând ascunsã-acolo , magnificã avere
Râvnitã de-ãi cu stare , nu doar de cei sãrmani
Şi care face viaţa lipsitã de durere ,
De boalã şi-ntristare , mãcar pe câţiva ani !
Am stat un pic pe gânduri ! Mi-am zis cã nu se cade
Sã port însã cu mine un alt prilej de jaf !
Fãcusem o povarã din furtul ce decade
Un suflet cu conştiinţa de om fãcutã praf ,
Zicându-mi deci cã-i bine sã dau-napoi cu milã
Acel obiect ce-n pripã a fost pierdut pe veci !
Mi-am spus cã totuşi hoţul , prin starea sa umilã
Va fi iertat de oameni , nefiind bãgat la beci
Pentru o faptã care , fãcutã prima datã
Nu va fi judecatã prea aspru de-nceput !
Întreb un om pe stradã cum sã ajung de-ndatã
Sã-napoiez comoara spre cel necunoscut ,
Iar dânsul se-nfioarã , vãzând lipsa de viciu
Aflatã la un paşnic copil atât de bun ,
Ducându-mã cu grijã la postul de serviciu
Aflat pierdut departe , prin mijloc de cãtun ,
Spunând celor de-acolo , cu voce temãtoare ,
Un fapt de neuitare , vãzut cu ochii lui
Mergând spre târgul magic , din purã întâmplare
Şi povestind aceasta spre ştirea orişicui !
Mi-am zis cã soarta-i crudã ! Cã omul mã vãzuse
Şutind la disperare ceva de înghiţit !
Îmi aşteptam pedeapsa ca cel care cãzuse
În marea de pãcate a celui ispitit ,
Dar mi-am venit în fire , vãzând cã plutonierul
Se-ntoarce-n toane bune , zâmbind încetişor ,
Punându-mi doar în palmã un plic ivit din Cerul
Copiilor ce-s astãzi iertaţi de Domnul lor ,
Un plic cu-o sumã mare , din cheta-nfiripatã
Prin CIRCA astãzi plinã de oameni iubitori ,
Precum şi din rãsplata acelui ce deodatã
Şi-a regãsit averea pierdutã de-cu-zori !
Mã duc de-acum acasã ! Sunt om bogat în fine !
Iar fraţii n-or sã doarmã iar trişti şi-nfometaţi !
Tãticul n-o sã-alerge spre slujbe anodine
Spre-a-şi întreţine zilnic copiii despuiaţi ,
Scãpând cu toţi de grija cã ziua cea de mâine
Ne va aduce iarãşi un chin nemãrginit ,
Şi mulţumind Mariei pentru divina pâine
Trimisã cu blândeţe spre hoţul pocãit !
