E singur azi pe drumuri şi ninge cu ardoare
Peste asfaltul rece şi dur ca de-obicei !
Doar câinele-i tovarãş şi n-are de mâncare
Sã-mpartã-un colţ de pâine cu vrednicul Grivei !
E tot mai frig , iar vântul se pare cã nu tace ,
Lovind în disperare eterne strãzi pustii ,
Ascunse parcã-n ciudã sub preşul alb de ace
Ce se aşeazã-n tihnã pe tot ce-ar întâlni ,
Încetinind cu sete vreun zgomot iluzoriu
Venit dinspre-o maşinã cu plug neostenit
Ce-ncearcã sã alunge , zvârlind aleatoriu ,
Troianul de zãpadã , iscat pe nepoftit !
Nu are loc sã meargã ! Canalu-i plin şi dânsul ,
Cu alţi colegi de viaţã , un pic mai norocoşi ,
Iar el , fu dat afarã , cât sã-l apuce plânsul ,
Cã n-a fost la cerşealã prin târg , ori pe la Moşi ,
Unde-au plecat cu treabã acei cu experienţã
Ce-atrag pitacul iute , aşa , pe negândit ,
Ori stau cu mâna-ntinsã oricum şi-n permanenţã ,
Impresionând mulţimea cu straiul zdrenţuit !
El n-a fost azi în stare sã facã rost de-o pâine
Şi pentru asta , iatã , e pedepsit la greu !
A fost cu alţii-n garã , sã doarmã pânã mâine ,
Dar l-au gonit agenţii , aşa cum fac mereu ,
Precum şi cãlãtorii ce nu voiau sã-accepte
În preajma lor pe omul desculţ şi luat de val ,
Nevrând cumva a crede cã cel ce stã pe trepte
Nu are loc sã doarmã nici chiar într-un canal !
Şi-a luat uşor în braţe cel maldãr de blãniţã ,
Mutându-şi trist sãlaşul pe douã strãzi mai sus !
Ascunsã sub pufoaicã , potaia cu codiţã
S-a liniştit se pare , ca cel ce doarme dus ,
Uitând pentru o clipã de foame şi zãpadã ,
Ca orice vietate lipsitã de vreun rost ,
Pititã printre ziare purtate la grãmadã
De cel ce-şi catã-n noapte un loc de adãpost !
E frig cumplit , iar gerul îi readuce-aminte
De grabnica-ngheţare ce-l paşte ne-ncetat !
Nu poate sã mai meargã şi-ar vrea un ceai fierbinte ,
Ori doar o apã fiartã , aşa cum i-era dat
Cândva , demult se pare , în casa socialã
Ce l-a gonit cu râvnã la optsprezece ani ,
Lãsându-l fãrã noimã pe drum , cu burta goalã ,
Şi fãrã-un domiciliu , spre-a se-angaja pe bani !
Cãţelul se suceşte-n pufoaica peticitã !
O fi având sãracul nevoie de ceva !
Îl lasã sã se ducã la groapa potrivitã
Cãci ştie cã se-ntoarce ! Nu-l poate pierde-aşa !
Nu-l mai ascultã mâna ! Piciorul nu se mişcã !
Senzaţii de-obosealã îl înconjoarã iar !
Ar vrea sã-adoarmã-n tihnã , dar viscolul îl pişcã
Şi-i face-n biciuire , o viaţã de coşmar !
Şi nici Grivei nu vine ! Se uitã dupã câine
Scrutând prin cea ninsoare , un orizont pãgân !
Ba da , uite-l cã-apare , ducând un colţ de pâine
Spre-a-l împãrţi în noapte cu bunul sãu stãpân !
Acesta-n mângâiere , îi mulţumeşte-n tainã ,
Plimbându-şi mâna asprã prin pãrul lui sârmos !
Îi pune-n ostenealã gãselniţa prin hainã ,
Primindu-şi cu iubire prietenul blãnos
Şi învelindu-l bine , i-ascunde printre laţe
Coltucul , sã-l mãnânce atunci când i-ar prii !
Închide ochii-n lacrimi , strângând cu milã-n braţe
Prietenu-n pufoaica ce l-ar adãposti
Şi-ncet-încet adoarme-ntru tainicã visare ,
Cu-un somn de libertate , râvnit de cei sãrmani !
Se crapã iar de ziuã ! Îl vede-un om cu stare
Ieşit sã dea zãpada-n trotuarul de doi bani
Şi anunţând salvarea de-atare grozãvie ,
Ridicã cu mirare coletul încãlzit !
În el , se aflã-n viaţã un câine ce-n magie ,
Prin ger cumplit de iarnã , a supravieţuit ,
Pãzit cu bunãtate de-un om , veghiindu-i somnul ,
Ce i-a pãstrat cu grijã ceva de îmbucat ,
Ducându-se în pace , cu soarta lui la Domnul ,
Spre a primi-n vecie un loc de înnoptat !
