În orice zi a vieţii , plãcutu-mi-a pârdalnic
Sã mã opresc oleacã-ntr-un parc deschis ad-hoc ,
Sã mã aşez pe-o bancã , privind castanul falnic
Ori lacul ce mã-aşteaptã cu mici sclipiri de foc ,
Pierzându-mi amintirea-n morman de frunze moarte
Prin toamne fãrã numãr , trecute visãtor ,
Sau rãtãcind prin iarba nãscutã ca sã poarte
Vreun ghiocel de tainã în primãveri de dor !
Mã mângâia duioasã o adiere finã
De vânt cu iz de boare , venit de nicãieri
Sã-mprãştie tristeţea din maldãrul de tinã
Ce stãpânea prin iarnã un parc pânã mai ieri ,
Fãcându-mã deodatã sã-nchid o clipã ochii
Şi sã-mi alung din minte tot gândul necãjit !
Mã fascina vreo floare-mbrãcatã-n ample rochii
Din scuarul enigmatic , frumos şi îngrijit ,
Ce-mi mai purta cu milã trãirea minunatã
În Raiul fericirii , curat şi misterios ,
Redându-mi libertatea de-a mai trãi odatã
O dulce feerie şi-un vis miraculos !
