Autor:	Horia Costina ( Horia Costina ) - [ POEZIE ]
Titlu:	Filosofia vieţii

Filosofia vieţii Filosofând prin viaţa efemerã Mi-am spus odat’ pãrerea despre ea Gândind pierdut prin epoca mizerã C-am de trãit o soartã-atât de rea ! Vãzut-am într-o zi , mergând pe stradã , Doi tineri , braţ la braţ , în pas domol Şi m-am simţit bãtrân , o fiinţã fadã Pierdutã într-un trai de demisol , Înaintând cu greu şi vitregie Prin lumea fãrã nici un Dumnezeu , O marionetã prinsã-ntr-o cutie Legatã-n sfori strângându-mã din greu ! Mi s-a pãrut cã tinereţea-mi piere În lumea depãrtatã din trecut , Simţindu-mã deodat’ fãrã putere , Fãr’de sfârşit şi fãrã de-nceput , O fiinţã ce-a trecut cumva prin viaţã Fãrã-a privi minunile din ea Sfârşind la circ ca umbrã de paiaţã Cerşind un ban la cel ce-l poate da ! Simţitu-m-am aproape de pierzare În lumea fãrã nici un viitor , Gândindu-mã la soarta-mi schimbãtoare Ce mi-a întors un spate temãtor Şi mi-am şoptit , fãcând un pic de nazuri : “-Ce bine-ar fi sã am treizeci de ani !” “Sã nu mai ştiu de griji , nevoi , necazuri “ “Sã nu-mi mai pun problema cã n-am bani !” Ştiam cã sunt cuprins de neputinţã , Cã timpul înapoi nu ne e dat ! Aş fi schimbat gândirea-mi pe neştiinţã Dacã-aş fi fost un tânãr realizat Şi aş fi dat orice pe-o confirmare Cã timpul n-a trecut chiar în zadar Simţind regretul fiinţei care moare Lãsând în urmã-i viaţa de hoinar ! M-am întâlnit apoi , târziu în noapte C-un om bãtrân , vecinul de sub noi , Ce locuieşte la etajul şapte Venind spre lift , domol , cu pas greoi ! Deschis-am uşa larg , înspre perete , Fãcându-i loc spre a intra uşor ! Mi-a mulţumit şi cu mişcãri încete Se-nghesui-ntr-un colţ nepãsãtor ! Privitu-m-a apoi din altã lume Şi m-a-ntrebat cu glasul sãu profund De vreau sã-i spun ce vârstã am anume De nu mã deranjeazã sã-i rãspund ! I-am spus cât am , iar el , privind agale Îmi zise cu un glas necunoscut : “Ce tânãr mai sunteţi !” , şi-apoi , cu jale Se adânci-n tãcerea de-nceput ! Am înţeles din vocea-i sugrumatã Cã-n lume sunt şi oameni care vor Sã mai trãiascã ce-au trãit odatã Privind la ce-au lãsat în urma lor Şi-atunci când bãtrâneţea-ţi stã în faţã Şi te aşeazã-n scaun de urgii , Ai vrea sã mai trãieşti un pic din viaţã Visându-te mai tânãr cu o zi , Şi-am încetat sã mã mai plâng anume De soartã , ca un om nepriceput , Ştiind , cã undeva , ascuns prin lume Existã-un Dumnezeu Fãr’ de-nceput !

Nr

Comentarii

Comentatori

[ Comentează! ]

[ Texte ]

[ Autori ]

[ HOME ]