Ma avant descult prin colbul drumurilor arse de soarele necrutator,
Picioarele nu-mi dau ascultare si alearga nestingherite,
In urma las ruine ale lucrurilor ce vor fi fost sa fie sprijinite de cele ce au fost.
Ma opresc, ma inclin in fata rasaritului si-mi spal mainile in apa tulbure a Dunarii, purtatoare a eternitatii mele.
Ochii se ascund de atata lumina,
Iar eu ma inchid in chilia-mi si ma imbratisez de libertate,