Regina toamnei
În grãdinile uscate,
Cu pomi goi şi frunze moarte,
Crizantema înfloreşte,
Ca o ultimã speranţã,
Şi grãdinii-i dã iar viaţã.
Floare tristã şi târzie,
Gineceu de nostalgie,
În culori ca o magie:
Albã, roşie, aurie...
Tratatã cu eleganţã,
E cântatã în romanţã,
Cu secretele iubirii,
Cea trecutã-n amintire...
Şi-a iubirilor târzii,
De vise şi amãgiri,
Lacrimi,regrete, suspine,
De-ar putea, doar ea le-ar spune
Şi tot ea sã le aline,
În buchete oferite
Sã-mpace inimi rãnite
Sau sã dea aripi iubirii
Pe culmile fericirii.
Regina toamnei e, aidoma,
Crizantema, ea, crãiasa,
Ce-şi rãspândeşte aroma;
Dulce-amarã ca viaţa.
|
