Acum stau şi ma gândesc... e prea târziu , e prea târziu pentru iubire , e prea târziu pentru noi , e prea târziu pentru tot , deja totul e trecut . ţin minte parca ar fi fost ieri ... era o zi în care sufletul îmi plângea , ma plimbam fãrã nici un scop , o ţinta sau o direcţie ... te-am vãzut nu as fi crezut vreodatã ca vei fi omul care ma vei învãţa sa sper chiar dacã sunt la pãmânt , sa în ţin brate , chiar dacã am fost respins , sa iubesc chiar dacã am fost rãnit .... Ai fost unul dintre oamenii care mi-au fost alãturi , ai fost unul dintre oamenii care ţi-ai pus sufletul lângã al meu ... nu pot sa rad , nu pot sa plâng , nu vreau sa mai simt nimic ,. Eu te-am respins tu te-ai schimbat , nu ţi-a pasat ... cuvintele au rãmas undeva în vânt ... pare banal dar îţi mai mulţumesc ca mai pãrãsit , ca ai fugit de mine ca un las iţi mulţumesc ca acum eşti cu alta , mi-ai reamintit sa nu am încredere în oricine , sa nu cred în vorbe ci doar în fapte , ca oamenii vin îţi intra în suflet apoi pleacã cu tot cu aceea bucãţicã de suflet , îţi mulţumesc ca am avut de învãţat atât de multe şi totuşi nu ma-i învãţat cum sa uit tot ce încã mai pare prezent...