Cu gândul plin de ziua ce o tot amân,
Se prãbuşeşte totul şi ţipã disperarea,
Caut înspre tine, dar ascunsã e cãrarea,
Urlã doru-n mine ca un zãvod bãtrân,
Se zbuciumã mocnit inima zeloasã,
Ca printre visuri un zâmbet chinuit,
Secatã de puteri, o şoaptã ne-nţeleasã,
Å¢i-a spus cât te iubeşte, dar tu n-ai auzit.
Cãci umbrele ce-mbracã sufletul femeii,
Sunt un vârtej de fumuri ce se-mpletesc haotic,
Zboarã în vãzduhuri la fel ca funigeii,
Inima ţi-o-njunghie într-un fel despotic.
Neliniştea mã-ndeamnã în taina înserãrii,
Sã îmi poarte paşii spre marginile zãrii,
Troiţele sfinţite stau pe la rãscruci,
Şi ele îţi aratã pe unde s-o apuci.
