Am trecut unul pe lânga altul
Precum vapoarele-n derivã,
În ochi doar ne-am privit pentru o clipã
Ce-și agãțase lacrima în soare
Dupã un veac de exilare.
Și-ai devenit astrala mea furtunã,
Și stelele-mi mureau subit
Cãtând zadarnic cãtre lunã
Vreo clipã-n care m-ai iubit.
Și-n nebunia mea amarã,
Pe Nero însuși întreceam,
Și-ntr-o întrecere bizarã
Chiar iadul tot îl aprindeam
Sub talpa sfinților arhonți,
Sub Dumnezeul cel de cearã,
Rupându-mi îngerii-n bucați
Îmi dezgoleam iar crucea milenarã,
Și mai crucificam încã odatã
Iubirea pe-un altar pãgân,
Sperând din nou c-odatã moartã,
Eu liniștit’-am sã rãmân.
Dar ce folos de dumnezei?
Și ce folos de-atâtea ploi
Când iadul plin e de Orfei
Cerșind iubirea înapoi?
Cãlcãm cu toți pe-același șarpe
Precum Euridice a cãlcat,
Infernul tot e plin de harpe,
Iar versul lor e ignorat.
