o lumânare aprinsã
seamãnã cu o femeie îndrãgostitã
degetele olarului decupeazã cruci în argila nearsã
sã facã drum luminii cãtre inimi
pâlpâirea flãcãrii dinãuntru
trezeşte la viaţã spiritele adormite
apropie sufletele îngheţate de frigul nãzuros al zilelor
şi al nopţilor
configureazã personaje împinse la limitã
ca în Galeriile Saatchi Art
ceara gãlbuie se scurge pe-alãturi
şi se-ntãreşte în forme bizare în oala de lut
doar flacãra tremurã docil şi ireal umbrele
tavanele
pereţii
fãrã sã-i pese de gerul de-afarã
care adunã toate florile de gheaţã ale iernii
în ferestre
de curgerea abstractã a timpului
în urma cãruia aud din nou ropotul copitelor inorogului
încãlecat de aceeaşi femeie îmbrãcatã sumar
într-o rochie roşie
cãlare
la fel cum se întâmplase şi mai înainte
tot în Decembrie
când rãmãsesem însingurat înãuntru-mi
spânzurat de inimã
în propria-mi deznãdejde
chiar acolo
dedesuptul candelei
în care abia mai licãrea un strop de luminã
ca o speranţã…
