Baraca noastrã era poziţionatã pe malul
Canalului, aveam astfel perspectiva
întregii lucrãri, la distanţã se zãreau
câmpul verde cultivat cu porumb, drumul şi
o fermã.
Kenan din Basarabi, stagiar în biroul
nostru tocmai primise cadou de la fratele
lui, navigatorul o motoretã, o minunãţie.
Bijuteria avea 99 cmc, dar a declarat la
Poliţie numai 49 cmc… a scãpat astfel de
taxe, impozite, dar cel mai important
lucru, nu mai avea nevoie de numãr de
înmatriculare şi carnet categoria A pentru
condus pe drumurile publice şi prin
hârtoape.
Consuma foarte puţin şi am omologat-o:
maşina noastrã de teren!
Era o plãcere de condus şi nu puteam
sã-i luãm distracţia lui Kenan care toatã
ziua ne îndemna,
- Dupã amiazã mergem la km. 45, mâine
dimineaţã la km. 48, dupã amiazã la km. 52,
poimâine la Cumpãna, rãspoimâine la Agigea!
Şi astfel ne fãcea planificarea vrând
nevrând pe o sãptãmânã, douã înainte.
Alergam cu vitezã şi uitam de toate,
aveam senzaţia de libertate supremã,
simţeam vântul cum ne învãlmãşeşte pãrul
iar aerul nu opunea nici o rezistenţã şi
parcã ne îndemna… mai repede, mai repede!
Când intram în groapã, pe serpentine
stârneam în urma noastrã un vârtej de praf
care de obicei se depunea alene, pe pãmânt!
Ne recunoşteau toţi mecanicii dupã dârã de
pulbere.
Mergeam aşa la toate utilajele şi vorbeam
cu oamenii dacã era cazul, cãscam ochii la
defecţiunea care i-a imobilizat si luam
decizii înţelepte,
- Te duci la atelierul de reparaţii!
sau chemam trailerul ori echipele de
intervenţii prin staţii.
Eram neobosiţi şi ne bucuram, cã abia
ne aştepta motoreta sã se avânte mai
departe! Cunoşteam situaţia mai bine decât
şantierele, care puteau sã mai facã mişto
de noi, la comandamentul cu generalul Ion
Vasile.
La comandament mergea directorul sau
inginerul şef şi obligatoriu Şeful
mecanizãrii sau eu… ca cel mai bãtrân din
birou dupã şeful.
Într-o zi la prânz îi spun lui Kenan,
- În pauzã mergem peste drum! în
parantezã canal sau groapã. Am vãzut nişte
nuci în depãrtare, vreau sã fac dulceaţã!
Ştiu cã este grozavã şi am auzit cã nu se
preparã greu!
- Este nemaipomenitã, cãluţul abia
aşteaptã… la drum! rãspunse Kenan.
Şi astfel am plecat în zarea zãrilor.
Kenan, neînsurat nu îi ardea de nuci,
- Eu mã culc! îşi face semnul drept
credincioşilor şi se bãgã în iarbã.
Eu mã urc în nuc, care era plin. Nu a
trebuit sã mã sui prea sus. În timp ce
punga mea se umplea vãzând cu ochii,
zãresc douã fete ieşind din iarbã,
apropiindu-se de nuc atât de repede cã nu
am putut spune nimic,
- Ce faci acolo? mã întreabã una
dintre ele,
- Adun nuci, disearã trebuie sã mã dau
mare la soţie, vreau sã fac dulceaţã!
- Nu ştii cã e pãcat sã te urci în
nuc? Este pom sfânt, uite pe la poale câte
nuci sunt şi nu trebuia sã te urci dupã
ele. Coboarã imediat!
Fãrã sã mai spunã nimic, fetele au pus
mâna şi au început sã strângã nuci iar eu
pânã m-am dat jos, a trebuit doar sã ţin
punga, şi… gata s-a umplut.
Aveam acuma nuci prea multe culese şi am
strigat,
- Kenane… n-ai o pungã? Ele râdeau de
punga mea şi de Kenan care se ivise
buimãcit din iarbã,
- Nu-ţi ajunge nici pentru jumãtate de
borcãnel! şi mi-au dat ele o pungã
frumoasã, încãpãtoare; ne-am aşezat în
iarbã şi am sporovãit toţi patru.
Erau agronoame, economiste nu conteazã, nu
conteazã dacã erau mãritate…
*agronoame-absolvente al facultãţii de
agronomie
Ne-am adus aminte de studenţie, de tinereţe
şi ne venea sã plângem şi ne venea sã râdem
iar când a venit ora unu fãrã un pic fetele
ne-au spus,
- Noi vom fi şi mâine, si poimâine,
totdeauna aici, la nuci fiindcã ne-a plãcut
sã stãm de vorbã cu voi!
Erau tineri, erau drãguţe, dar îi aşteptau
muncitorii, ţãranii şi… generalul.
Fir-ar el sã fie de canal, de
agronomie şi economie!
Peste încã o zi s-a spart canalul, ar
fi trebuit sã mergem la nuci pe jos, pe la
cote diferite, sã ne ţinem de frânghii, sã
urcãm şi sã coborâm taluzuri, ne-ar fi
trebuit douã ore la dus şi patru la întors…
şi nu am mai fost la nuci!
Erau într-adevãr drãguţe şi râdeau mult.
Nu te gândi la prostioare… doar am râs n-am
avut timp şi de altele.
Din ziua aceea nu mi-a mai plãcut ce
fãceam - bine cã s-a schimbat şeful şi a
venit Stãnicã zis Urzicã, cãruia îi plãcea
la comandamente iar eu cu Kenan, dãdeam
rasol la situaţii şi fugeam pe la
cinematografe. Ce bune filme am vãzut în
timpul orelor de program!
Nu mã întrebaţi curioşi cum se numeau, doar
cã din când în când mã trezeam şi ţipam
tare,
- 15.10.167 (indicativul unui
buldozer) si Kenan îi rãspundea instinctiv,
- Preeezent!
Şi… râdeaaaam… eram tineri doamne sau
doamnã.
