în luntrea ce-ntoarcere nu are
sunt goalã
ca pruncii ce rãsar din mare
cu chiot
plânset şi fiori
naufragiatã
pe un balansoar cenuşiu-albastru
transmit prin mãruntaie adânci
reţele de înştiinţari
un grai camuflat
cãtre mâinele mele
lipind bucãţile rupte
mã potrivesc din nou
te vãd pe tine colb
cum
se ridicã în hãu de umbre
într-o barcã plimbând
ştampila transmisã
în caz de plec acasã
