prin vene seva sfinţeşte amurgul
când zboruri încã necoapte
îngenuncheazã noaptea
timpul sapã în preaplinul umbrelor, tãcerea
seva dulce a simţirii
hrãneşte gândul sprijinindu-se de pãreri
pãtrunde prin vitraliul şters de ceţuri
hrãnindu-se cu farmecul
indiscutabil al luminii
se ridica din cenuşa neputinţei
printr-un zbor vãduvit de credinţã
se aruncã în braţele timpului
respirând aer proaspãt
de speranţã
descãtuşat de cenzura vremii
prinde aripi, zburând
peste nemãrginirea adâncului din noi
şi în freamãtul creaţiei
dechide ochiul minţii rostuind
în partitura vieţii lumina divinã
în mesajul de iubire .
