Am privit amurgul şi l-am gãsit sublim,
Şi cerul plin de îngeri, înaripaţi cu doruri,
Nu aveau sfinţia sãlbaticului chin,
Nu erau desãvârşiţi, albi, senini şi puri.
Venind din alte vremuri, se supuneau dorinţii,
Fãpturi fãrã legende şi fãrã trup, priviţi-i,
Cum cad în abisul celor fãrã de destin
Robi ai suferinţii, se-agaţã în furtunã,
De-un colţ plãpând de nori,
Când trãznete se-adunã
Mi-astup cu spaimã ochii,
De-un fulger efemer
Vãd lumini din ceruri, aprinse ca o faclã,
Şi-nfipt pe-un pisc, îngân o rugã sacrã,
