Un trunchi de lemn mi-e sprijinul pe ape !
Atât a mai rãmas din cel Pãmânt !
Mã-agãţ cumva de el , ca sã mã scape
De-a undelor iscare de mormânt !
În jurul meu , potopu-i pretutindeni !
Nu vezi ca în trecut salvãri de-uscat !
Nu mai gãseşti sã pui în geam de-Armindeni
Vreo floare-n primãveri de altãdat ,
Iar apa mã îndeamnã cu tãrie
Sã mai cobor odatã-n adâncimi ,
Spre-a-i vizita , uitat în veşnicie ,
Pãmântul înghiţit de-ntunecimi !
Mã-afund din nou în marea zbuciumatã
Ştiind cã pot în pace sã respir
Fãr-de-a avea butelii de-altãdatã
Şi nici furtun , vreun aer sã-l inspir ,
Vãzând de-acum o altfel de minune
Deschisã azi cu greu în calea mea :
Zãresc printre corali , ca prin genune ,
Epave mari , cu-ncãrcãturã grea ,
Cu aur strãlucind a ispitire ,
Cu bogãţii şi bani seducãtori ,
Dar fãrã niciun soi de omenire
Spre-a stãpâni aceste mari comori !
Nu-mi place sã adun ce nu-i de mine !
Ce pot sã fac cu-un diamant nebun
Atâta timp cât lumea de ruşine
E azi epavã prefãcutã-n scrum ?
Vãd un chepeng cu ivãre mortale !
Mi-e teamã sã-l pãtrund în mod prostesc !
Şi mã gândesc : -Sã-mi fie pus în cale
Spre-a ispiti pe Domnul cel Ceresc ?
Renunţ la tot , şi dau sã plec de-ndatã ,
Dar vãd pe coca navei , scrijelit ,
Cu smoalã grea , zicala-nfioratã :
-Slujeşte-mi mie , om nimicnicit !
Mã-ndepãrtez cu groazã şi uimire
De locu-acela rãu şi plin de-amar !
Aş vrea sã mi-l retrag din amintire
Ca pe un vis cu nuanţe de coşmar ,
Urcând încet , la locul meu de-afarã ,
La trunchiul bun , salvând un suflet trist !
Zãresc pe el , pentru întâia oarã ,
Sãgeata-n jos ce-aratã empirist
O cale nebãtutã şi infamã
Spre un adânc al morţii nefireşti ,
Ce duce-un suflet viu , de bunã seamã ,
Spre-abisul Carantaniei lumeşti !
Nu vreau sã mai ajung , trecând prin apã ,
În locul mut , ascuns în cripte reci !
Mi-e trunchiul de copac un lemn ce-adapã
Un suflet ispitit cu vorbe seci ,
Punându-mi iar , conştiinţa la-ncercare ,
Aşa cum din vechimi , un Domn Iisus ,
Respins-a de trei ori cu detaşare
Cuvântul celui rãu , ce ne-a distrus !
M-am aşezat pe trunchi cu-ntreaga-mi fiinţã
Şi-am şters uşor sãgeata dusã-n jos !
Iscat-am însã-o alta , cu credinţã ,
În Sus , spre Cerul blând şi luminos ,
Vãzând în ea , cu dulce alinare ,
O cale destinatã tuturor ,
Ce duce cãtre-o Fiinţã Iubitoare
Şi-un Rai neprihãnit şi primitor !
