Au mai rãmas pe ochiul stins al bãlţii
Doar câţiva nuferi rãtãciţi pe apã ,
Şi-acel ciudat miros al nopţii ,.
Viaţa lor, ca şi a mea
Din vise se adapã ,
Privindu-ne mereu aceiaş stea .
Sãlciile-şi plâng încet destinul ,
Oftând tãcute peste maluri ,
Îşi înãbuşã cu greu suspinul ,
Îngropând iluzii , dor şi idealuri ,
Nu lãsa iubirea ta sã moarã ,
În adâncuri de singurãtate ,
Vei ţipa tãcut sã nu te doarã ,
Când se vor stinge visele curate ,
Şi se va frânge zborul iubirii-naripate .
Îţi sunt alãturi cu gândul şi cu fapta ,
Odatã cu poezia , iubirea şi şoapta ,
Nu îţi dau o floare , îţi dau tot buchetul ,
Sã nu le-arunci în stânga şi în dreapta ,
N-ai sã mai vezi în mine , înlãcrimat , poetul .
Privesc îngândurat stelele eterne ,
Din ceruri , norii grei sã îi strãpungã ,
Douã lacrimi înflorind pe perne ,
Un lac cristalin sã îmi ajungã .
Creşte-n mine salcia plãpândã ,
Scuturându-şi clipele din plete ,
Numai inima , caldã şi flãmândã ,
Îţi va cânta mereu senine canţonete ,
Şi la-ncheeturi îţi va pune amulete .
Trec iluzii peste mine ca apa de izvor ,
Suferinţa , chinul sã rãmânã-n urmã ,
Doar sufletul sã fie plin de dor ,
Visurile mele doar cerul le mai curmã .
Salcia , cu ramuri mã-npresoarã ,
Îmbrãţişarea ei e caldã şi duioasã ,
Mi-e teamã cã e cea din urmã oarã ,
Când mai simt înlãnţuirea ei frumoasã .
