nichita se întreabã singur:
sã am un gând,
sã am douã, douzeci şi şapte,
şi noua?
dar dacã pot sã am atâtea gânduri
unde o sã le depozitez?
la uniune?
la academie?
şi ce or sã facã ei cu gândurile mele
dacã ale altora
au putrezit la fereastrã?
sã nu am niciun gând?
şi dacã i-o cãşuna vreunuia sã deschidã fereastra
şi nu se va împiedica de nimic?
nichita e un tip tare zgârcit,
a luat frunzele câinilor,
toate,
toate, toate,
şi le-a pus semn
la picior,
la gând, la fiecare gând,
la claviculã,
ba chiar şi-a înfãşurat şi o mânã
cu ele
sã nu se vadã cum sângereazã cuvinte,
necuvinte,
din buricele degetelor.
acum stã pe un os de cal
cã sã nu moarã când vor unii,
şi face noduri,
nod unu,
nod doi,
nod şapte,
noduri aşezate între ape
cã sã nu se zgârie acvilele
când despicã aerul.
