Deşi mã trezeam mereu lângã surâsul tãu,
copilãream
şi n-am ştiut atunci unde-ţi duceai
tãcerile fremãtate de ploi -
dale de cetinã
peste ţipetele rândunicilor.
Am înţeles în timp
sensul slovelor tale
înmuiate în albastru de Voroneţ -
ele dãdeau în rod
şi nãşteau gloria trecutã
din palmele sângerânde â€"
ecluze temporale
ale unui portativ purificator.
Clipea vara din gene
când visul veşniciei
prindea viaţã
în grãdina lui Zalmoxis!
