Ovidius Publius Naso ! Poet şi visãtor
Purtat de soarta vieţii într-un exil aparte !
Un cântãreţ de seamã al şoaptelor de-amor
Rãpus , cum zice versul , de haru-i fãrã moarte !
Un munte de tãcere şi un talent divin
Ce şi-a gãsit menirea-ntr-o lume pãrãsitã !
Un orator mirific la Pontul Euxin ,
Ferit în pustnicie de rãu şi de ispitã
Şi-un scriitor magnific , pierdut în depãrtãri ,
Departe de o Romã ce nu l-a vrut pesemne ,
Gãsindu-şi alinarea în spaţiul altei mãri
Ce nu i-a frânt simţirea prin izgoniri nedemne !
De-aceea , azi , estetul , vestit în veşnicii ,
Stã gânditor şi liber pe-o splendidã statuie !
Priveşte trist spre valul ce-a vrut a-l gãzdui ,
Primindu-l într-o ţarã ce pentru dânsul nu e ,
Dar care , iatã , astãzi , îl plânge ne-ncetat
Şi-i laudã visarea purtatã-n nemurire ,
Poftind pe trecãtorul ce-a fost înamorat
Sã-nalţe cãtre Ceruri o rugã de iubire !
