altfel ne-am prãbuşi în noi
precum o fac stelele care refuzã risipirea
iar hãurile nu s-ar mai lãsa pãtrunse
nici mãcar ca sifoane spre nicãieri
din când în când zâmbesc ca un orb
la auzul unei voci de înger
ridic degetul arãtãtor ca pe un penel
desenând aiurea poduri între lumi
într-o disperare sorã cu poezia femeilor
şi mã pierd în visul din visul meu
ca un autor de scenarii hollywoodiene
numai bune de ridicat biserici noi
din care dumnezeu sã ne ierte
de dumnezeire
