un nonsens. dar daca e metodic, atunci are
valoare. acesta este secretul calculului.
din auz? cavalieri. ce facea? cine era? da.
el separa. sa functionez precum el. sau sa
fac. totul aranjat in partitii. partitiile,
mai apoi impartite in secvente, luate si
puse in module fata de care sa simti ca poti
defini atribute. modulele, imbogatite ca
semnificat, ridicate la rang ce permite
posibilul, reimpartite in parte simpla,
parte complexa. dar daca partea complexa nu
se lasa interpretata simplist? ea sa se vrea
NU consemnata. Nu constatata. toti isi cer
locul in frunte. ea, doar in ciuda, sare, se
misca, iti vineaza inabilitatea si spune:
iata, sunt partitie. dar pot fi si intreg.
nu. absurd. si asta iar ma sperie. hotarasc
sa nu vad nimic misterios in absurd. chiar
daca ma sperie. sa-mi spun decit atit: e
ceva CA fiinta-haide-ma. pe ea o cunosc. sau
nu? sau ceva cu care pot face ce vreau. dar
si fiinta-haide-ma e la fel de ascunsa. pot
eu spune oare clar, uite, acum stau si
privesc fiinta-haide-ma? de ce ma injunghie
ceva cind ea imi fura alunecarile
imaginiigind? am hotarit sa fiu atent. notez
asta. notez. fiinta-haide-ma. oare nu stiu
eu ca nu-i stiu decit umbra? chiar daca stiu
ca ei o iau, o muta, o duc o aduc. cum stiu
asta? nu stiu eu scirtiitul rotilor
scaunului? cind il aud, imaginea gind
compune aspectul. forma. fiinta-haide-ma e
purtata pe scaun. e impinsa in scaun. depusa
pe pat, depusa pe jos. luata. dusa. deci
este. dar cum? daca stiu ca-i vad umbra? eu
zbor cu fiinta-haide-ma? sau cum. nu. deci
ochii mei mii merg cu ea. dar daca ochii mei
mii nu-s doar ai mei? eu impart ochii mei
mii cu fiinta-haide-ma? clar lucru. stiu ca
un om are 2 doua II ** doi ochi. nu.
cuvintul din spate spune asa: iar gresesti.
stii bine ca poti numi mii de fiinte cu ochi
mai mult decit 2 doua II ** doi. daca sunt
om? atunci e vadit, este cert. restul de
ochii ii sunt doar fiintei-haide-ma. de ce
ma doare si sperie gindul acesta? sau
reinchipuirea, recompunerea reasezarea
fiintei-haide-ma? stiu. notez fiinta-haide-
ma. mi-am spus ca e cel mai ingrozitor
lucru? nu, nu mi-am spus. dar mai spun: simt
mila, oroarea. saraca fiinta. mai jos de
atit e doar nimicul. dar iar stiu: pe ea - o
vad doar in umbre, in oglindiri marginale.
de ea nu ma apropie nimic. doar personaj.
doar vintul cind ii bate in fata il simt eu.
dar dupa ce i-a batut ei in fata. mai stiu
ca si umbra tot eu i-o stiu. tot eu i-o vad.
daca e propria-mi umbra? nu. nu s epoate.
refuz. si acopar iar gindul. asta mi-o spune
doar personaj. si el e
dar dupa ce ea n-o stie. doar asa ii vad
umbra. e ca o amintire? din trecerile ei
care simt ca ma poarta nestiut cu ele, din
trecerile ei ramin strigatele lui personaj.
nu, am rostit? eu? sau cine? am hotarit:
nicicind nu-l mai pomenesc pe personaj. daca
il pomenesc vine iar. si stiu ca personaj
imi aduce o groaza si mai complexa chiar si
decit nestirea sau zacerea fiintei-haide-ma.
nu. personaj nu mai vine. el vine si nu e.
dar ce e? nici imagine gind, nici
cuvintsemn. sau e doar masca din povestea-
copil? cuvintul imi cinta cu sunetul faust.
nici cintec din povestea-copil. nu. il
acopar, de stie ca-l am chiar si mic in
simtiri el vine si mie mi-e
mine si meu. nu. nu pilula. acum stiu. acum
nu e pilula. de ce
de ce am nev
nu nevoie. sau da. cit pot intelege eu cit
imi ajunge pentru a fi cert. care e mai
puternic? sau mai norocos? clar? sau cert?
sau sigur. nu. sigur aduce cu el incheierea
totala a unei afirmatii. daca as putea
genera partitii. fie ele cuminte tinute
departe si de indoieli, care fac ca ceva sa
se nasca. ca sa ajung la ideeasaminta. sa
pot manevra doar ideea saminta, cu
rapiditate, ea sa nu apuce sa-i fie mort
timpul, sa nu aiba cum sa-ncolteasca.
materia bruta are structura interna ca la
propria-i mare nastere. nimic nu o
contamineaza. nimic nu implica, exclude,
invata sau schimba. cum sa o feresc chiar de
atingerea propriei mele minuiri? da. ca sa
nu contamineaz, nu o ating nici cu imaginea
gind care se-ntoarce. saminta idee e pura.
nu trebuie atinsa cu nimic, altfel ea imi
arata deja ceva ce a apucat fi compromis si
mutat. dislocat, separat. nici gindul meu nu
trebuie sa atinga saminta idee. dar cum o
mai vad atunci? dar daca generez partitii ce
poarta ideea saminta? ce pot face cu ele
daca eu hotarasc sa nu otravesc ideea
saminta? sa am ceva ce nu pot avea. sa fie
singurul mod de a sti. si sa nu-l pot avea.
iar este o fundatura. ca si amintirea
directa a fiintei-haide-ma.
daca tu ma asculti poti muri? ca tine - si
restul. sau o parte din tine, care isi vrea
legarea cu o parte din altul. cum era
singelepicur in apa? stiu acum. el se
impletea fara sens cu aerul apei. stiam
pentru ca am hotarit. apa e precum geamul.
nu. mintea imagini coboara-n cuvinte. iata:
cuvintul e agregare. si vine si spune vezi,
acesta e nonsensul. dar cum singelepicur
facea? era ca un dans. stiu, disiparea. iar
daca ating, singelepicur in apa isi moare
fiinta si nu e. ramine doar apa. nu. iar
strigatul mintii. ea spune: dar sunt
molecule. substante complexe, compuse. daca
nu-i mai vezi urma nu-nseamna ca nu e. din
singelepicur. hematii. tot globule. prea
mici si putine. si pierde razboiul, apa e
multa chiar si-n pahar, cind singele bietul
e picur. ostatic stingher fara urma.
dar singelepicur in apa mai stiu ca se-
ntinde. chiar daca moare cindva. tu ma
asculti si o parte din tine ca singele picur
se duce mai jos. se duce mai sus. sa duca
formaidee. din ea, pina moare, tu, ei va
hraniti. si urlati: sa-l vedem. dar daca
muriti?
este lant. mi-e mila de ultimul eu. o sa il
sfirtecati. sunteti leu.
stiu ca iar vrea sa vina. il simt. de ce
vrei sa afli? care e modelul? iata.
model. acum eu vad ca simt. ceva ce stiu ca
mi se potriveste. cite pot fi care sa mi se
potriveasca? sa ma recunoasca doar pe mine
asa cum eu le recunosc doar pe ele. sunt
multe. dar restul? de ce mai ramin? si
restul de ce sa fie? restul pentru a
determina modelul. ce nu mi se potriveste
mie, se potriveste altui eu. de aceea
ramine. iar acel eu alege. ce nu i se
potriveste, se potriveste altuia. si tot
asa. e ca o fiinta comuna. nu, nu ca fiinta-
haide-ma. ea e
ca o fiinta comuna. ca sa existe, toti aduna
cite ceva. ca sa aiba forma, toti vin si
lasa o forma proprie. doar impreuna cu altul
poti vedea si intelege. niciodata de unul
singur. ci numai in doi.
nu
nu fiinta-haide-ma. personaj isi cauta prada
ca o fiinta comuna tuturor. de ce numai cind
ploua e apa? dar apa poate fi si altcum. nu.
fals. sa populezi lumi posibile. atunci toti
inteleg. pentru ca vad si stiu. si spun: da,
cunosc. sa populezi lumi imaginare. atunci
toti stiu doar posibilitatile. nu stiu ca
vad, dar vad ca stiu sa priceapa. si pot
memora. si vine obisnuinta de a numi. ce se
poate invata. sa populezi lumi imposibile.
atunci e nevoie de toti. dar daca eu vin si
spun: iata, lumile imposibile sunt pentru
toti. sunt mai sigure. ele sunt noi. e
simpla intrarea. dar incercarea costa.
atunci las la usa si harta. e ca gindul care
din singelepicur se-ntinde-n prejur. ca
singele-n apa. numai ca nu e pahar.
o sa spun cum trebuie sa privesti. si cum
poti folosi ce iti dau. ca sa spui mai
departe. ca mai departe sa se nasca inca o
harta.
atunci. abia atunci fiinta comuna se naste.
o parte de eu spun: noi facem sa mearga. o
parte de eu spun: noi lasam sa curga
decizii; o parte de eu spun: noi rearanjam.
redenumim limba noua. o parte de eu spun:
noi reimpartim. de cite parti are nevoie
fiinta comuna? e numarul meu? din numarul
meu necuprins nici de curti, nici de
ierburi. fiinta comuna va sti si cuvintul
imagine prim. din el se vor naste
cind toate partile conlucreaza, centrul se
naste voit. si nu din hazard. sa stii ca
exact asta vrei. sa fii martorul lor si ei
tie. cite noi legi pot sa curga? dinamica
noua poate purta mii de nume. eu stiu ca am
gresit. am invatat ca pot inventa inainte.
acum vad greseala. mai bine lasam sa se
nasca fiinta comuna. apoi i-as fi spus si ce
mai poate fi. si cum. si cum sa foloseasca
tot ceea ce eu puteam naste. dar nu naste,
ci rearanja. pentru ca aici e alta greseala.
ei fac asa ca asa au deprins. sau au fost
invatati sa cunoasca. sa faci ceva in care
odata cu nasterea sa suprimi libertatea
hazardului. ca sa intelegi, nu ti-ar mai
trebui ochii mii. si ceea ce stii, ar sti-o
si altii.
de ce nu-mi ramine imaginea? femeia om
marcu. cita vina trebuie sa poarte? din
pricina ei alchimiile mele nu-si mai pot
fauri fiinta comuna. ma intrebi daca fiinta
comuna din mii de imagini isi poate avea o
singura constiinta. ar fi si mai si. si nu
numai oameni. daca ea, fiinta comuna aduce
in sine tot ce e nascut cu lasare si sens.
sau cum? cine imi spune ca viata are numai
ceea ce moare? de ce nu si piatra
fiinta comuna va face ca limba cea noua sa o
poti intelege cind vezi si o piatra. sa o
poti intreba de memoria ei. atunci un munte
te-ar asurzi. asa cum e tipatul numelui om
lazar. atunci cind am vazut disperarea.
eu pot repeta e bun marul? hai ia la mama
maninca. acum te vaz ca te plimbi. te
trezisi? facusi ochi? stiam cum sa vin la
femeia alb. si la femeia abur. ele netezesc
impreuna, parca dintotdeauna asternuturi.
ele ma lasa sa ma aplec cu obrazul de
suprafetele inca fierbinti. stiu. numai sa
nu ating fierul. ele ma lasa sa stau sa ma
uit si la crapatura din lem. tot acolo le
stiu si pe ele. furnicile sunt frumoase. si
mai stiu ca tot ce fac fac cu rost. ele deja
sunt fiinta comuna. femeia aburi misca mina
atit de repede. mina ei lasa drept tot ce nu
e drept. la ele am invatat ca si albul poate
aduce cu sine mici deformari. stiu ca femeia
alb e cea care spune acum te ridici si ma
lasi sa iti fac frumos. ea e cea care vine
asa: eu numar din gindul variabil 6 patrate
de cele mari de lumina. si alte 6 patrate de
cele mari cu intuneric. mereu vine asa.
uneori numai fiinta-haide-ma ma incurca.
atunci cind apare, ma tulbura. dupa ce
pleaca, la infinit, ca o munca fara final,
trebuie sa recompun tot ceea ce imi lasasem
sa stiu ca stiam. femeia abur misca atit de
repede mina. in urma ei, ea ma lasa sa ating
cu fata fierbinteala din urma miinii sale.
pentru ca stiu doar ca in matematica mea nu
exista controverse clare, ci doar mereu,
mereu, din vina fiintei-haide-ma, alte
inceputuri.
