Au rãsãrit din altã lume, prieteni cu ramuri, printre blocurile cu interfoane, invitând trecãtorii la "visul unei nopţi de primãvarã". Atâta timp ne-a mai rãmas... de-un vis.
Mai sunt şi douã ferestre prin care poţi pãşi, de vrei, acolo. E dimineaţa tainicului început. Şi seara când lumina caldã se prelinge într-o blândã mângâiere peste ziduri.
Unde gonim şi... de ce?
Zboarã maşini, vorbim precipitat, controlându-ne graba când dãm de ceva drag în cale. Ne rãmâne doar autocontrolul... Ce-i drag dispare ca o pãrere. Sleiţi, ne îndreptãm spre paturile noastre, amânând înţelegerea.
Mi-am adus dragostea aproape de pãmânt şi de inimã, departe de secolul XXI. Aceastã fãrâmã de veşnicie ce şade sub clopotele bisericii, în albastrul cerului, ori într-o strângere de mânã sincerã, dragostea de bãrbat mi s-a înfãţişat ochilor trişti, ca o apã de munte, de dupã pâlcuri de iluzii. Şi am crezut învierii.
Timpul "visului" e pentru tine, fratele meu, iubitul meu.
Cântec, cruce...
