Blestemu-mi vine, fara indoiala, de dincolo
de veacuri
Din negura fiintei, fiorul ma indeamna
La suferinta.
Din început de lume simt ca tu mi-ai fost
sortita,
Ca-n drumul catre soare al tau suras ma
indeamna,
Ca n-am nicicand hodina gandindu-ma la tine.
In asta seara insa, mai mult ca de-obicei
Sunt trist ca-ti sunt povara,
Sunt trist ca nu ma vrei,
Ma doare a ta durere,
Ma doare ca pe zei,
Ma dori si tu
si veacul
si secolul
si ei.
Ma doare gandul rau
Ce-l am cind urlu-n soare,
Ma doare inceputul
de gelozie, de candoare, de dragoste ranita
in
prea-frumosul ei.
Durerea-mi frange zborul
si-mi simt acut blestemul de-a te iubi pe
tine,
femeie complicata, destin ciudat, speranta.
Si sunt in praful vremii
grauntele de maine,
ce-si roaga rostul...
