şi masa tãcerii
paşii mei mângâie aleeile
glasul tãu
îmi dezmiardã sufletul
eu îmbrãţişez copacii
le sãrut rãnile
le ştiu durerile
ascult seva cum duce
închinarea
cine nu a îmbrãţişat un arbore
nu ştie cum creşte iubirea
dintr-un sâmbure
sub buze
coaja asprã tresare
cãrare vieţii spre nemurire
fiecare lacrimã face fotosintezã
se leagãnã a şoaptã
dinspre primãvarã spre galben
prin verdele tãu adânc
rãdãcinã prin inimã
îmi creşti tulpinã
spre înaltul din care
ne supunem cerului
amestec de apã şi ţãrânã
sub sãrutul iubirii
râvnim luminã
aici unde tãcerea e o tainã rotundã
eu nu mã mai satur de povestea noastrã
un fel de a ne unii trupurile
sub poarta sãrutului etern
