Toate trec, sub timpul implacabil totul piere,
Si oameni, si masini, si straluciri de stele,
Sunt toate efemere, sunt glorii trecatoare,
Istoria le-nghite incet, nepasatoare…
Iubirea singura va dainui mereu;
Induplecat e Cronos, necrutatorul zeu,
Mirat de o minune ce-I veche de cand lumea:
Barbatul si femeia au zamislit minunea.
Un om, ce mai minune! O viata daltuita
Din ceea ce istoria nu poate sa inghita,
Stramosii, ce-au gustat un fruct numit iubire
Se bucura acum, aici de nemurire.
Ei vad ce noi vedem si simt ce noi simtim,
Daca plecam urechea putem sa auzim
In sangele urcand in ale noastre-unghere
C-au cunoscut iubire mai mult decat durere.
