Cineva îmi spunea cã viaţa mea depinde de astre,
de constelaţiile Sistemului nostru Solar,
de trecerea Soarelui în traiectoria sa eclipticã
peste cele douãsprezece câmpuri energetice al Cosmosului,
denumite zodii,
cã ziua în care te naşti se va afla sub influenţa unei planete din cele douãsprezece,
corepondente unui an, care are la rându-i douãsprezece luni,
şi cã aceastã planetã în conjuncţie cu Soarele îţi determinã inexorabil destinul
de pildã, dacã eşti nãscut între martie şi aprilie, în zodia berbecului, patronatã de Marte,
vei fi un om nãvalnic,
vei avea o cãsãtorie fericitã şi un renume de invidiat,
dacã te naşti între aprilie şi mai, sub influenţa lui Venus, în zodia taurului,
vei face mulţi copii,
vei deveni bogat, dar poţi, în egalã mãsurã, sã mori repede,
dacã vezi lumina Soarelui între mai şi iunie, sub influenţa lui Mercur, în zodia gemenilor,
vei fi nehotãrât, dual în tot ce faci şi s-ar putea sã ai o moarte nãprasticã la o conjuncţie nefericitã a Soarelui cu primejdiosul Mercur,
dacã te naşti între iunie şi iulie, sub predicarele Lunii, în zodia racului, vei avea parte de câştiguri şi perderi, precedate sau urmate de moarte,
dacã te naşti între iulie şi august, sub influenţa Soarelui, în zodia leului, vei deveni foarte puternic şi vei ajunge foarte sus,
dacã vei începe sã faci umbrã Pãmântului între august şi septembrie, în sfera aceluiaşi Mercur, în zodia fecioarei,
vei fi nefericit în dragoste,
dacã se întâmplã sã vii între septembrie şi octombrie, sub graţiile lui Venus, în zodia balanţei, vei fi marcat de timiditate şi aplecare înspre creaţie,
dacã deschizi ochii între octombrie şi noiembrie, sub puterea lui Pluto, vei deveni extrem de îndrãzneţ şi ahtiat dupã funcţii înalte,
altceva e dacã te naşti între noiembrie şi decembrie, guvernat de Jupiter, în zodia sãgetãtorului, vei avea parte de faimã şi bogãţie,
capricornii nãscuţi între decembrie şi ianuarie, sub influenţele lui Saturn, vor fi optimişti şi perseverenţi,
vãrsãtorii nãscuţi între ianuarie şi februare, sub voia lui Uranus, vor fi leneşi, dar norocoşi,
iar peştii nãscuţi între februarie şi martie, sub ocrotirea planetei Neptun, vor fi firi pasionale, luptãtoari desãvârşiţi şi cu stare,
ne spun astrologii în fiecare dimineaţã la ştiri,
problema e cã uneori influenţele planetelor se suprapun,
cã alteori se anuleazã reciproc între ele, la orice conjucţie mai nãbãdãioasã cu Soarele
şi te trezeşti cu destinul fãcut flenduri,
zodia mea este aproape de sfârşitul anului,
iar pânã atunci sunt nevoit sã trec prin toate zodiile cunoscute
fãrã sã fiu influenţat de niciuna,
o singurã datã m-am rãtãcit prin zodia gemenilor şi era sã mor,
Mercur retrogradase câteva grade spre jupiter
şi mã prinse la mijloc… |