vecinul de la parter n-a mai ieşit astãzi sã dea zãpada
din faţa blocului
lãsând dimineaţa sufocatã printre troiene
madame Bovary nu-şi mai plimbã dogul german
pe sub salcâmii înfloriţi în mijlocul iernii
îmi lipseşte hârşiitul lopeţii de lemn în omãt
cântatul cocoşilor
al şaselea simţ imi imputã tãcerea nefirescã a câinelui
imprecaţiile neconvingãtoare ale femeii
sirena stridentã a ultimului tren personal
sau a Salvãrii
în ultima vreme ezit sã-mi mai fac plimbarea de dimineaţã
întâlnesc mereu în drumurile mele alte chipuri
alt decor
lumea se schimbã la faţã din mers
apar necontenit fiinţe neidentificabile
nu mai ştii dacã eşti om sau gânganie
îţi revii abia dupã ce te priveşti în oglindã
şi te întrebi dacã mai existã speranţã în viitor
dar e greu
foarte greu
sã-ţi dai un rãspuns
sã fii ultimul care stinge lumina…