Aţi spus cã-i grav bolnav, ba chiar cã e nebun,
Când singura lui boalã, a fost cea de român
Articolele sale, au deranjat vãdit,
Pavându-i astfel calea, cumplitului sfârşit.
Azi îi facem statui dar oare ce ştim noi?
Când al geniului creier l-au zvârlit la gunoi
Azi strãzi îi poartã numele, pentru el nu-i onoare
Cãci nu am reunit a Daciei hotare.
Încã e prezentat într-un limbaj de lemn,
De “ciocoi boieroşi†ce nu poartã joben,
Dacã o sã mai avem, om pe-a geniului culmi,
Faceţi cumva s-ajungã, la casa de nebuni.
