Cand incepi lectura acestui eseu vreau ca
tu, cititorule, sa evadezi din lumea ta si
sa arunci o privire intr-a mea. Lumea mea s-
ar putea sa nu te faca fericit de vreme ce
oricum nu ai nici o notiune a fericirii.
Totusi... incearca...
Lumea mea e plina de... natura, o
combinatie viabila de iubire si fericire, de
incredere si adevar. Cand a inceput totul?
Cand a fost lumea mea creata?
Lumile noastre, a ta si a mea, au fost
create in acelasi moment crucial, amandoua
au inceput simetric, iar Dumnezeu a vrut sa
le pastreze gemene pana la sfarsit. Nu a
fost sortit sa fie asa!
Dumnezeu a creat cerul si pamantul, apa si
muntii, a creat albastrul si verdele... a
creat Natura. Privind in jur pana si
Dumnezeu a fost miscat de Raiul Raiurilor si
pentru o secunda si-a omis identitatea si a
devenit OM.
Secunda de fericire simpla, dar suprema, a
trecut ca o scanteie si Dumnezeu si-a reluat
rolul de Divinitate, de vreme ce aceasta ii
era misiunea.
Cu toate acestea, in aceasta secunda de
fericire, l-a urmarit gandul de a crea un
cu o scanteie de viata mereu
amenintata de timp si spatiu. A numarat
secundele dintr-un secol, a masurat
universul in lung si-n lat si a decis.
Verdicul: OM. Timp: Secol. Locatie: Terra.
Asadar, in sase zile Dumnezeu a creat doua
lumi, a ta si a mea. Pe cand Dumnezeu inca
se mai odihnea in cea de-a saptea, cele doua
lumi gemene au convertit sangele in apa si
au ales sa se renege reciproc.
Asta a fost atunci. Acum e acum. Acum,
cand Dumnezeu inca mai cerceteaza cum de
mainile si gandurile sale de puritate
absoluta au putut da nastere unei legaturi
fraterne atat de impure. Unde a intervenit
eroarea? Nici macar El nu poate dezlega
misterul .
De ce ti-ai ucis lumea, muritor amarat ?
Cine ti-a dat dreptul sa resimti ura si
gelozia, sa devii inselator si de
neincredere ?
Eu sunt inca stapanul propriei lumi, dar
tu ti-ai pierdut-o pe a ta. Natura... ambii
am avut-o, odata, in ochi si-n suflete, dar
a palit intr-a ta. De ce ?
I-ai preschimbat mandria in durere si
suferinta uitandu-ti identitatea. Ai uitat
tot ce te invatase Ea : frumusete si
dragoste, altruism si incredere si mai
presus de toate ai uitat sa fii bun si
fericit. Ai ucis tot ce era calitativ in
fiinta ta minuscula si ai ales alta scara de
valori, considerand-o treapta spre fericire.
Vai, ce te-ai mai inselat !
Iti voi povesti cum este lumea mea, pentru
a-ti trezi sufletul din profunzimea
narcisismului nemarginit. Te voi ruga, insa,
cu curtoazie, sa ma lasi sa-ti zaresc
privirea cand voi incheia, vreau sa vad...
regretul.
In lumea mea, Natura este inca Mama, iar
Dumnezeu este inca Tatal, mai sunt alti
fericiti...si eu. Noi suntem voi cu
deosebirea alegerii de valorificare a
unicului care desi scapa unei
autopsii constiincioase, este esenta reala a
vietii, a fiintei... Sufletul.
Sufletele ne indruma ochii si mintea spre
ceea ce conteaza. Vedem Soarele urcand si
coborand si Luna stralucind pe genele
indragostitilor... Vedem natura asa cum este
de fapt, un amestec cromatic ireal : iarba
verde si cer albastru, pamant negru si
picioare albe, intuneric si lumina .
Cand marea minge de foc imi incalzeste
obrajii si pasesc la fereastra Lumii, sunt
fericita... si iubesc cu adevarat toate
fiintele, culorile si miracolele Creatiei...
iubesc viata. Si, astfel, traiesc secunda
de fericire a Divinitatii in fiecare secunda
a timpului meu, numar infinit de fericiri.
Daca ai poseda macar o fericire, o
secunda, ai putea intampina exitusul fericit.
Divinitatea a daruit celor doua lumi,
noua, mai mult decat si-a acordat ei insasi
vreodata. De ce i-ai refuzat altruismul ? De
ce ai ales sa fii nefericit ?
Natura, ce nume simplut pentru asemenea
miracol cu marimi de mastodont.
Da-ti sansa de a evada, cu cei ce-ti sunt
mai dragi decat sinele, intr-un spatiu
primordial, un coltisor uitat de timp si
parcelare. Daca tot ai facut pasul, nu-ti
abandona ochii mintii in valtoarea
facturilor neachitate. Priveste in jurul tau
si lasa-ti ochii sa zareasca ceea ce mintea
jinduieste intr-atat!
Priveste ochii ametisti ai sotiei,
carliontii blondini ai fiicei si
determinarea fiului tau de a te face mandru
de fiinta sa minuscula...
Aceasta ar putea fi secunda...
Continua!... Observa unduirile verzi ale
Seherezadelor stapanului Lut, ce
ingenuncheaza servil pasului tau...observa
arborii, cu timp infinit si spatiu definit,
ce te ocrotesc parental de salutul seducator
al soarelui... observa reflexia, in cerul
liber si stapanitor, a intelepciunii
Divine...observa pamantul ce te mai lasa
inca sa traiesti...
Muritorule... esti departe de a fi
stapanul universului, dar poti fi stapanul
propriei fericiri, al propriei secunde!
