Te simţi atât de bine când ninge des afarã,
O zbenguialã albã, o joacã de copii,
O mare nesfârşitã, informã şi hoinarã
Ce mânã în vârtejuri talazuri argintii,
Care transformã totu-n imagini deformate
Sau chipuri de poveste,o lume de pigmei
Ce se agitã veseli în parcuri ori la sate
Sãrbãtorind zãpada şi darurile ei.
Şi pânã se îngânã cu faldurile nopţii
Ce rãtãcesc pe-aproape la margini de hotar,
Un murmur tânãr creşte, ce îl simţim cu toţii
Şi l-au simţit odatã şi moşii ce dispar
În seara veşniciei, nãluci într-un cãmin
Ce-a cunoscut şi zbucium şi zâmbete şi chin,
Dar care-ntotdeauna când ninge des afarã
Au râs cum râd copii şi cum vor râde iarã...
