Rãceala îmi strãbate corpul,
braţele amorţite cautã sprijin,
prin rugãciune
se scurge viaţa.
Târãsc picioarele,
oase sticloase
sub plan înclinat
tremurã.
Maladia mi-a cuprins neputinţa,
a otrãvit laptele
(altã culoare şi consistenţã).
I-a ascuns goliciunea,
nesperanţa clocoteşte
piatra colţuroasã
din crater.
În casa zãmislirii de îngeri
au rãmas douã bãtãi de aripi
( trosnesc la fiecare zbatere)
ca sã atingã Lumina.
Încep drumul întoarcerii
printre stropii de viaţã,
aştept liniştea promisã,
iubirea din iertare
