mi-am fãcut calculele, arunc nişte ancore prin viaţã
la maternitate, prin apartamentul mamei
între prieteni gâlgâind boemã târzie din halbe
în braţele iubitei uitând de anotimpuri trecãtoare
nu-mi vãd capul de atâtea treburi esenţiale
cum sã plec tocmai acum când rotiţele mã vor
şi niciodatã nu sunt acasã când mã cautã
parâmele se rup iluzii de fum
corabia trosneşte singurã pe toatã zarea
şi nimeni nu sare, nu vrea, nu crede
doar eu ştiu cã la uşã trebuie sã batã
femeia pe care nu o cunosc
dar o aştept
