Sãmânţa
...
De-ar fi sã bem din cupa de cristal
Din care numai zeii au bãut odatã,
Când îmbrãcaţi cu toţi de carnaval
Un morman de lut au pus pe-o roatã,
Şi s-au jucat cu el, l-au luat la palme
Şi lutu-acela a început sã-ngaime
Primele cuvinte, spunând â€eu vreau,
Din cupa voastrã, ce beţi voi sã beau,
Cât m-aţi frãmântat voi pe-ndelete,
Eu m-am uscat şi-acum îmi este sete!
...
Ce beţi voi sã-mi daţi vã rog şi mie,
Nu putem, cã asta-i apã vie,
Tu nu poţi fi ca noi, nemuritor,
Noi te-am fãcut sã ne fii slujitor,
Iar când puterea ta va sã slãbeascã
Tu vei muri, ca altul sã se nascã
Proaspãt şi puternic ca o stâncã,
Mai solid ca tine şi mai bun de muncã!
...
Aunci sã fiu cum sunteţi voi, deştept,
Nici asta nu putem, cã nu e drept,
Te vei înmulţi, veţi stãpâni pãmântul,
Nu-i darul vostru sã stãpâniţi cuvântul,
Deşteptãciunea ne va rãmâne nouã,
Dar forţa brutã v-am dãruit-o vouã!
Şi am lãsat în voi, tainã adâncã:
Sã trãiţi cât sunteţi buni de muncã!
...
Dar dacã vom gãsi soluţia tot noi?
Nicio problemã, le-am prevãzut pe toate,
Am sãdit în voi ceva ce-aduce moarte:
Sãmânţa de rãzboi!
