E noapte în umezeala ochilor desculţi
ai acestui veac rãnit de moarte.
E noapte... şi stelele s-au rãtãcit
printre pietre.
Au mai rãmas pe bolta-nsângeratã
doar urmele rãdãcinilor lor
şi ecourile unor sentimente benigne
care nici nu se ştie
dacã au existat vreodatã
cu adevãrat.
Pânã şi emoţiile care gravitau cândva
în jurul verbului a fi
s-au risipit în cuvinte
stoarse de sens şi de cer.
La aceastã tristã frontierã
de anotimp ucis pasional
doar tãcerile mai spun câte ceva.
Cine are urechi de auzit sã audã!
